Alexandru Petru Fratean

Când eşti la munte şi munceşti fizic, nimic nu cred că e mai bun decât o mâncare făcută la ceaun, din ingrediente cât mai naturale. Casa e ocupată strategic de femeile familiei, care o pun la punct, tu lucrezi prin curte, mai baţi un cui, mai fixezi un zid. Apă, încă nu, decât de la izvor. Aragaz, nu, aşa că un foc în curte şi un ceaun de fontă, în care mâncarea nu se prinde de fund, sunt tot ce ai nevoie ca să încropeşti ceva de-ale gurii. Reţeta e simplă şi parţial improvizată. Din suita de fotografii care urmează o să vedeţi şi singuri cum se face, dar vin totuşi cu unele precizări.

Se călesc în untură sau ulei câteva cepe tăiate mărunt, ciuperci şi un ardei. (Dacă ai şi un ajutor, aşa cum am avut eu, îl foloseşti cu încredere. Mai mare lingura ca el! ) Se adaugă boia dulce şi carnea tăiată cubuleţe, amestecându-se din când în când, până când scade zeama pe care o lasă între timp. Se înnăbuşe cu apă caldă, se sărează după gust, iar spre sfârşit se adaugă un cartof dat pe răzătoare, un pahar de vin şi verdeţurile (pătrunjel, cimbru, foaie de dafin) tocate mărunt, piper şi o linguriţă de muştar, ca să taie dulceaţa cepei. Se mănâncă din farfurii adânci, cu lingura, însoţită de castraveţi covăsiţi.

Separat, ca un antreu, prăjim la foc iute câteva fileuri de păstrăvi, care stau pe foc doar câteva secunde, maximum un minut. Acestea se servesc fie cu mujdei, fie cu suc de lămâie.

În tot acest timp, bucătarul trebuie bine hidratat, cu câte o bere rece, în care uneori aruncă şi o jumătate de lămâie.