Alexandru Petru Fratean

Am văzut aseară, la ştiri, cum a aterizat forţat un avion uşor pe aeroportul Clinceni, aeroport celebru şi simbolic pentru sportul aviatic românesc. Îl felicit pe pilot pentru modul impecabil calculat al tuturor manevrelor (încercarea de a forţa deschiderea trenului de aterizare, simularea şi pregătirea aterizării după ce acesta a rămas blocat, îndemânarea cu care a luat contact cu solul, aproape sub limita de viteză, controlul perfect al piruetei pe sol), pentru pregătirea sa şi, nu în ultimul rând, pentru sângele rece. Bravo!

Mi-a crescut inima când totul s-a terminat cu bine. De ce? Pentru că ştiu prin ce a trecut, fiindcă în urmă cu ceva ani am fost şi eu pilot sportiv şi am trecut prin situaţii-limită.

Asa ceva s-ar fi putut intimpla aseara(poza de sus)…

Casa copilăriei şi adolescenţei mele se afla pe malul Mureşului. Tot în zonă, dincolo de râu, era (este şi acum) Aeroportul Sportiv Târgu Mureş. Împreună cu fratele meu, eram (şi suntem) pescari pasionaţi, petrecându-ne verile pe malul apei, după peşti, “inspirând” cu nesaţ soarele, apa şi natura nepoluată a acelor timpuri. Din când în când, ridicând ochii de pe plute, vedeam planoarele zburând, uneori acrobatic, asemănându-le cu nişte supereroi înaripaţi. Să fi fost doar visul ancestral al omului, de a zbura precum păsările?! Îi invidiam pe cei din planoare şi ne doream să fim ca ei. Ajunşi la liceu, ne-am interesat la Aeroclub de condiţiile de înscriere acolo. Puteau intra la şcoala de pilotaj tineri peste 16 ani. La împlinirea vârstei respective, fără să întârziem nici măcar cu o zi, ne-am înscris. Vizita medicală a fost aproape o formalitate, pentru că eram sănătoşi tun. Ne era teamă însă de obligativitatea acordului părinţilor, legalizat la notariat, aşa că am apleat la o mică înşelătorie, spunându-i mamei -fie iertată!- că documentul acela ne trebuie pentru a practica aeromodelismul. A ţinut, şi astfel am intrat într-o lume care nu numai că ne-a plăcut, ci ne-a şi modelat personalitatea, cariera şi viaţa. Mama, draga de ea, a aflat abia după câţiva ani de păcăleală, după ce a surprins o discuţie între noi legată de o situaţie-limită prin care trecusem împreună într-un planor de dublă comandă, fiind aspiraţi de un nor de furtună (un cumulo-nimbus). Ne iubea prea mult ca să nu se îngrijoreze şi, în acelaşi timp, ca să nu ne ierte, aşa că am continuat, şi sunt convins că datorită acelei şcoli de pilotaj şi a pasiunii pentru zbor, suntem azi cum suntem.

Nu ştiu dacă ne-ar fi fost mai bine sau mai rău în viaţă daca nu am fi practicat acest sport, dar ştiu precis că nu regret nimic, că am avut satisfacţii unice şi că de foarte multe ori antrenamentul, disciplina, viziunea şi mentalitatea de pilot m-au ajutat în situaţiile complicate prin care am trecut până acum.

Vă spuneam că am înfruntat şi eu o situaţie critică, cu risc major, de moarte, ca tânăr pilot sportiv. S-a intimplat in timpul unuia dintre primele zboruri in simpla comanda, dar, despre aceasta, cu altă ocazie.

Astăzi, eroul este pilotul avionului uşor de pe Clinceni. În cinstea lui ridic degetul mare de la mâna dreaptă strânsă pumn.