Alexandru Petru Fratean

Pe Mureş, e prohibiţie.

În aşteptarea deschiderii sezonului la şes, pasionaţii de pescuit şi de peşte proaspăt bat bălţile şi iazurile particulare, unde pescuitul este permis contra unei taxe. E bine! Carasul şi crapul au o foame de speriat după o iarnă lungă şi nici nu sunt plini de grăsime. Dimpotrivă. Au însă icre! Care, spre deosebire de cele ale altor peşti (de exemplu, ştiuca) pot fi consumate şi proaspete.

Reţeta cea mai bună de preparat icre de crap mi-a “servit-o” un lipovean: “Se pune un risipitor să toarne ulei şi un prostovan care să le frece!” Bineînţeles că se mai picură şi câţiva stropi de suc de lămâie şi, dacă vă place, ceapă tocată fin, separat, într-un bol. Sunt foarte bune servite cu o felie de pâine prăjită, peste care am întins un strat subţire de unt bio.

Bun, dar ce facem cu peştii, adică ciortanii şi caraşii? Mie îmi plac foarte mult la grătar, mai ales dacă sunt dolofani (0,5-1 kg. bucata). Dar cum ne descurcăm cu oasele cele multe şi mărunte situate desupra liniei mediane? Veţi vedea!

După ce îi curăţ de solzi, intestine şi branhii, îi şterg cu un şervet de bumbac. (Gurmanzii spun că nu trebuie spălaţi.) Cu un cuţit cu lama fină şi bine ascuţită îi crestez pe ambele părţi până la şira spinării, perpendicular pe aceasta; crestătură după crestătură, la o distanţă de 5-10 milimetri una de alta, de la cap şi până la coadă. Veţi simţi cum oscioarele lungi şi perverse se secţionează. Astfel carnea poate fi consumată fără a avea grija lor.

În continuare, îi sărez după gust şi îi aşez într-un castron pentru o jumătate de oră, timp în care din peşte iese mare parte din gustul şi mirosul neplăcut de baltă.

În timpul acesta, pregătesc grătarul, curăţându-l cu o perie de sârmă, după care îl ung bine cu o bucată de slănină; jarul trebuie să fie de intensitate moderată, persistentă şi constantă.

Personal, prefer mangalul, având grijă să folosesc grătarul după ce cărbunii s-au albit, altfel degajă nişte gaze care dau un gust neplăcut şi sunt toxice.

După ce si-au lăsat zeama aceea de care am vorbit mai sus, îi şterg din nou cu un şervet uscat, îi ung cu suc de lămâie (care are rolul de a ţine “legată” carnea şi a întări pielea) şi apoi îi piperez, după care îi aşez pe grătar, lăsându-i acolo până se desprind singuri, pentru că altfel se rup. Îi întorc pe cealaltă parte şi procedez la fel. După aceea sunt gata, îi putem consuma.

Eu îi prefer cu mămăligă vârtoasă fierbinte şi mujdei simplu de usturoi cu frunze de pătrunjel, toate acestea fiind însoţite de un vin alb, sec şi rece.

Poftă bună!